Cartea:

Scrieri

Suferinţa – Răbdarea

ˇ Marea trebuie să fie agitată şi tulburată ca să poată arunca la mal pământul, iarba şi toate mortăciunile pe care râurile le-a vărsat într-însa. Să ne uităm mai bine şi vom constata că, după ce a fost frământată de o astfel de furtună, marea devine foarte liniştită.

ˇ Cel ce primeşte necazurile din timpul de faţă în aşteptarea bunătăţilor de mai târziu, a aflat cunoştinţa adevărului şi se va izbăvi uşor de mânie şi de întristare. Îşi cunoaşte mult mai bine complexitatea firii cel ce suportă necazurile decât cel pentru care decurge lin, fără nici un fel de probleme şi care în felul acesta rămâne la suprafaţa fiinţei lui nepusă la încercare prin grele necazuri.

ˇ Nu numai cei ce mor de sabie şi pe cei ce l-au mărturisit pe Domnul îi încununează Dumnezeu, ci şi pe cei ce şi-au dovedit iubirea întru nevoinţă căci precum aceia au răbdat împunsăturile pentru domnul, aşa şi aceştia au răbdat asuprelile şi nevoinţa pentru Domnul.

ˇ Cel ce ia de bunăvoie stare smereniei şi ostenelile cele grele, fiind astfel într-un fel pregătit dinainte, nu va mai suferi atât de mult la venirea asupra lui a ocărilor şi greutăţilor inevitabile vieţii. Acestea nu-l vor întrista, ba chiar nici nu le va mai simţi, ci dimpotrivă se va bucura de ele pentru că le vede în lumina dumnezeiască rostul lor binefăcător.

ˇ Mai bine este să fim ispitiţi de oameni decât de draci, dar cel ce place Domnului îi biruieşte şi pe unii şi pe alţii. Dracii luptă descoperiţi împotriva pustnicilor, iar împotriva celor ce petrec în chinovii sau săvârşesc virtutea însoţiţi cu alţii, îi înarmează pe cei mai fără de grijă dintre fraţi. Dar războiul al doilea e de departe mai uşor decât cel dintâi pentru că nu există oameni atât de amarnici cum sunt dracii. Oamenii cât de răi ar fi mai au şi o parte infimă de milă, mai pot fi înduplecaţi, au slăbiciunile lor: somn, foame care întrerup chinul pornit asupră-ţi, pe când dracii nu. În orice caz, poţi lupta cu oamenii ce te ispitesc sau te tulbură cel puţin tot atât de tare ca ei, poţi afla o portiţă de scăpare în ispitirea lor şi deci îi poţi înfrânge mai uşor.

ˇ Cel ce se roagă pentru oamenii care-l nedreptăţesc se împotriveşte cu succes dracilor, dar cel ce se împotriveşte celor dintâi, e biruit de cei din urmă. Lupta oamenilor împotriva noastră nu este despărţită de cea împotriva dracilor, dar prin oameni lupta dracilor este mai slabă căci oamenii se mai înmoaie de rugăciunea noastră pentru ei, de vorba bună şi de ajutorul ce le dăm.

ˇ Avva Zosima a zis că cel ce doreşte să umble pe calea cea adevărată şi dreaptă, când se tulbură se loveşte pe sine zicând: “De ce te mânii suflete al meu? De ce te tulburi ca cei ce fac spume? Chiar din aceasta arăţi că eşti bolnav căci de n-ai fi bolnav nu ai suferi. De ce încetând să te ocărăşti pe tine îl învinovăţeşti pe fratele tău că ţi-a arătat boala cu fapta şi cu adevărul. Ia aminte la porunca lui Dumnezeu: “Când era ocărât, nu ocăra, când pătimea, nu ameninţa” (I Petru 2,23) ci suferea totul. Şi zicea că de va trăi cineva anii lui Matusalem şi nu va umbla pe calea cea dreaptă pe care au umblat toţi sfinţii, adică cea a necinstirii lor de către oameni, a iubirii şi a răbdării bărbăteşti, nu va înainta câtuşi de puţin ci îşi va cheltui anii în deşert.” Cel ce rabdă va sta de-a dreapta Celui răstignit şi după răstignire, înviat, pentru că s-a lăsat şi el răstignit de ocări şi şi-a predat grija de sine dascălului său, ca Hristos, tatălui. Omorând cu totul voia sa egoistă, a înviat în dragostea lui Hristos.

ˇ Mustrarea te face atent la tine însuţi, te face să-ţi dai seama că e ceva rău în tine sau care face altuia impresia că nu eşti cum trebuie în vreo privinţă oarecare. Drept urmare, te sileşte să te vindeci şi în acea privinţă şi deci să-ţi câştigi mântuirea. E o cruce care te desăvârşeşte, însăşi primirea mustrării pricinuindu-i cuiva pocăinţa de greşale îi aduce iertarea lor.

ˇ Precum pe ostaşul care a primit răni grele în vremea războiului, împăratul nu porunceşte să-l scoată din oaste, ci mai degrab să-l înainteze în gard, aşa îl încununează Împăratul ceresc pe călugărul care a suportat de la draci primejdii multe.

ˇ Dacă hotarul trândăviei este a nu avea răbdare în nici o odihnă, al răbdării este a se socoti cineva în orice necaz ca fiind în odihnă. Leneşul niciodată nu socoteşte că se odihneşte cât îi place – este şi aici o sete infinită a lâncezelii; dimpotrivă, răbdarea nu se socoteşte sleită de nici o greutate.

ˇ Există o boală pentru curăţirea de păcate şi este o alta pentru smerirea cugetului. Bunul şi Preabunul nostru Domn şi Stăpân, când vede pe unii mai trândavi în nevoinţă, smereşte trupul lor prin boală ca printr-o nevoinţă mai nedureroasă. Dar uneori ea vine şi pentru a ne curăţi sufletul de gândurile rele sau de patimi. Toate cele ce ni se întâmplă, văzute sau nevăzute se pot primi şi bine şi cu patimă şi cu o simţire de mijloc. Am văzut trei fraţi supuşi greutăţilor: unul se revolta, altul rămase neîntristat iar al treilea a cules din aceasta rod mult primind totul cu mulţumire.

ˇ Pe măsura smeritei cugetări, ţi se dă ţie şi răbdarea în greutăţile întâmpinate şi după răbdarea ta ţi se uşurează povara necazului tău şi agoniseşti mângâieri. Smerenia este ea însăşi izvor al răbdării căci nu socoteşti că ai dreptul la mângâieri, iar răbdarea stând tare, întăreşte firea ta încât nu mai simţi greutatea necazului. Din răbdare curge în tine o forţă căci voinţa ascunde în ea rezerve de forţă pe care nu obişnuim să le punem în lucrare. Mai bine zis aceste rezerve de forţă sunt firea noastră şi ea le pune în lucrare prin voinţa care e o calitate generală a ei pe care nu o pune de obicei în mod deplin în lucrare. Rezervele de putere ale firii noastre sunt de fapt nesfârşite când ea stă în legătură cu Dumnezeu. Mai uşor biruim greutăţile prin răbdare decât prin lupta de a nu le primi, de a le ocoli cu orice preţ, fapt în care se manifestă o frică, o slăbiciune care ne face de fapt slabi. Cele dinafară ne pot zdrobi mai uşor firea dacă nu o întărim din rezervele ei lăuntrice care stau în legătură cu rezervele de putere nesfârşită ale lui Dumnezeu Care a creat şi susţine firea noastră ca adevăratul ei fundament şi izvor. Toate primejdiile şi necazurile care nu sunt întâmpinate cu răbdare aduc un chin îndoit căci răbdarea omului e pe măsura primejdiilor ce-i vin. Atât se încordează omul cât e de mare greutatea căreia trebuie să-i facă faţă, iar slăbirea curajului este maica chinului, pe când răbdarea e maica mângâierii şi putere de a se naşte din necazurile sale, fără harul dumnezeiesc care vine prin căutarea cea cu dinadinsul a rugăciunii ei şi vărsarea lacrimilor.

ˇ Bărbatul răbdător a murit înainte de mormânt făcându-şi mormânt chilia sa. Răbdarea se naşte din nădejde şi plâns, căci cel lipsit de acestea două e robul trândăviei.

Cuvinte cheie: ,