Cartea:

Scrieri

Mânia – Blândeţea

ˇ Domnul deschide ochii “orbilor” celor ascultători pentru a-i face să vadă virtuţile învăţătorului, dar îi întunecă pentru a nu-i vedea slăbiciunile; vrăjmaşul binelui face însă contrariul.

ˇ Cei sârguincioşi să ia aminte cu atât mai mult la ei înşişi ca nu cumva judecându-i pe cei leneşi să se păgubească mai mult decât ar merita defectul acelora, ba încă să fie osândiţi mai mult decât aceia. De aceea şi cred că a fost plăcut Lot în faţa lui Dumnezeu, deoarece fiind el în mijlocul unora ca aceştia, nu s-a arătat niciodată osânditorul lor.

ˇ Compătimirea este arderea interioară pentru cei ce păcătuiesc, după cuvântul: “Cine se va sminti şi eu să nu ard?” (II Cor. 11,29) Ea înseamnă a-şi face cineva proprii greutăţile şi nenorocirile străine sau de a nu dispreţui cu gândul pe cei ce suferă, înălţându-se împotriva lor.

ˇ Precum apa adăugându-se câte puţin în foc schimbă văpaia cu desăvârşire, aşa şi lacrima plânsului cu adevărat va stinge văpaia mâniei şi a iuţimii.

ˇ Nemânierea este dorinţa nesăturată de necinstire, precum în cei iubitori de slavă deşartă dorinţa de laudă este nemărginită. Blândeţea este starea nemişcată a sufletului, care rămâne aceeaşi în necinstiri ca şi în laude.

ˇ Începutul nemînierii este tăcerea buzelor în vremea tulburării inimii; mijlocul este tăcerea gândurilor în vremea tulburării subţiri a sufletelor, iar sfârşitul este seninătatea împlântată în suflarea vânturilor necurate.

ˇ Mânia este izbucnirea urii ascunse, o continuă reînnoire a amintirii unor ocări îndurate mai demult. Mânia este dorinţa de a face rău celui ce ne-a supărat; este o patimă foarte năpraznică căci iuţime se numeşte fierberea şi mişcarea împotriva celui ce ne-a nedreptăţit. Ea sălbăticeşte sufletul în fiecare zi, răpeşte mai ales mintea de la rugăciune făcând să apară chipul celui ce ne-a supărat. Când este de durată se preface în ură şi pricinuieşte în timpul nopţii tulburări şi îngălbenirea trupului, năvălirea de gânduri furioase (accese de furie).

ˇ Unii văzând că nu sunt cuprinşi de mânie în toată vremea (că nu sunt statornici în mânie), nu dau nici o atenţie tămăduirii acestei boli; aceşti nenorociţi însă nu se gândesc la cel ce a zis: “Pornirea mâniei lui e căderea lui.” (Iov 5,2). Mânia este ca mişcarea unei mori în plină activitate care într-o clipă, mai mult decât într-o zi întreagă, macină şi distruge grâul precum şi rodul sufletului. De aceea se cuvine a fi cu ochii în patru pentru că mânia este ca un incendiu ale cărui flăcări mânate de puterea vântului pârjolesc şi distrug la repezeală ogorul sufletului, aşa cum n-ar putea-o face un foc mocnit.

ˇ După cum o piatră colţuroasă şi dură, lovindu-se de alte pietre îşi pierde cu totul forma sa iniţială devenind rotundă, tot astfel şi sufletul răutăcios şi aspru, amestecându-se şi trăind împreună cu cele dure, va ajunge la aceste două alternative: sau îşi va tămădui rana prin răbdare sau îşi va cunoaşte slăbiciune sa pe care o poate vedea ca într-o oglindă în retragerea laşă din comunitate.

Cuvinte cheie: ,